Garmin a avut o zi plina la CES 2015. Odata cu lansarea smartwatch-ului Vivoactive si activity tracker-ului Vivofit 2, compania a divulgat si cea de-a 3-a varianta a renumitului ceas multisport, Fenix, care include acum si functii smart.
Pe langa posibilitatea de masurare a pasilor efectuati, distanta parcursa, monitorizarea caloriilor arse precum si monitorizarea orelor de somn Fenix 3 prevede GPS si GLONASS (un sistem de navigatie folosit în Rusia) pentru a ne ajuta sa monitorizam distanta si ritmul în care alergam, pedalam sau înotam. Rezista la pana la o suta de metrii sub apa, dispune de un display LED color, cadran din otel inoxidabil, vibratii si alerte pentru inactivitate.
In plus fata de optiunile ceasurilor sport Garmin disponibile pana acum(auto pause, auto lap, personal records, back to start, etc…) Fenix 3 vine însotit de Wi-Fi care va permite sincronizarea automata atunci cand va întoarceti acasa dupa o activitate, sau de ce nu, mai multe si poate estima VO2 MAX (consumul maxim de oxigen) atunci cand este conectat cu un dispozitiv heart-rate de tip ANT+. Durata de viata a bateriei este etimata la 20 de ore în conditii de exploatare continua cu GPS si 6 saptamani în conditiile utilizarii lui ca si simplu ceas.
Modelele anterioare Fenix sunt considerate robuste, însa dupa cum vedem, Fenix 3 pare sa schimbe radical felul în care arata un ceas din aceasta categorie, fiind unul din cele mai atragatoare de pana acum.
Va fi disponibil în trei modele diferite: gri, argintiu si un model premium cu geam din safir, rezistent la zgarieturi. Modelul argintiu va avea o curea rosie, cel gri o curea neagra iar modelul cu safir una din otel inoxidabil. Curelele sunt interschimbabile, iar Garmin ofera o gama variata de modele.
La fel ca si Vivoactive, Fenix 3 receptioneaza si afiseaza notificari pentru apeluri, mesaje text si email-uri. De asemenea, este compatibil cu platforma Garmin Connect IQ care permite accesul la diferite aplicatii si widget-uri create de dezvoltatori, facandu-l deci si mai customizabil.
Garmin Fenix 3 va fi disponibil începand cu primavara acestui an. Preturile la nivel international nu au fost înca stabilite, însa pentru clientii din Statele Unite, modelele pe gri si argintiu vor avea preturi de 500$, respectiv 550$ daca sunt însotite de unul din dispozitivele heart-rate oferite de Garmin. Modelul premium Fenix 3 cu bratara din otel inoxidabil si ecran cu safir va costa 600$.