Blog, Biciclete, Media, Noutati, Stiri, Video

Lithium Cycles creeaza Super 73, o bicicleta electrica complexa si puternica

In ultimii ani, oamenii au inteles ca nu pot triumfa in lupta impotriva aglomeratiei din trafic la volanul automobilului. Asadar, mersul pe doua roti a castigat din ce in ce mai mult teren, mai ales in randul tinerilor. Totusi, nu sunt foarte multi cei care opteaza pentru un motor sau un scuter. Daca bicicleta vi se pare prea banala, acum aveti o alternativa, rupta parca din filmul de actiune Mad Max: Fury Road.

Urmand trendul ecologist, Lithium Cycles au conceput o bicicleta electrica complexa si puternica. Lansat sub numele de Super 73, vehiculul pe doua roti a fost primit cu mare interes. Astfel, in mai putin de o saptamana, s-a strans de sase ori suma necesara pentru ca proiectul sa devina realitate. Din octombrie, veti putea deveni fericitul posesor al unei biciclete electrice cel putin interesanta. Cu Super 73, va veti face remarcat, veti iesi din multime si veti lasa o impresie puternica.

Cu ce este mai presus acest produs decat alternativele disponibile acum pe piata? Super 73 este pur si simplu speciala, unica. Nu este nici cea mai robusta, nici cea mai rapida bicicleta, dar are un farmec aparte. Designul californian este unul simplu si modern, dar cu puternice influente din anii ’70. Singurele elemente care ies in evidenta sunt rotile de 20 de inchi cu anvelope late de 4.25 inchi, care va permit sa rulati pe orice suprafata. Super 73 este echipata cu frane pe disc la ambele roti.

Motorul cu o putere de 1.000 de wati ii asigura bicicletei o viteza de croaziera cuprinsa intre 25 si 30 mph. Bateria Li-Ion are o autonomie de aproximativ 20 de mile. Usor detasabila, aceasta se incarca in mai putin de 4 ore. Cadrul este fabricat din otel de inalta calitate si este complet acoperit cu un strat gros de polimer termorigid. Aplicat sub forma de pulbere, acesta ii confera o rezistenta deosebit de mare la zgarieturi. Cadrul poate fi personalizat cu peste 20 de culori. Printre inovatiile tehnologice se numara ecranul LCD cu iluminare din spate (LED-backlit), care afiseaza viteza si distanta parcursa, asistarea la pedale, mufa USB, ce permite incarcarea smartphone-ului, suportul de pahar cu racire si deschizatorul de capace de sticla.

Bicicleta electrica Super 73 va fi disponibila la un pret de 3.000 de dolari.

Super 73 J

Cele patru minti luminate din spatele bicicletei electrice Super 73 au lucrat la Honda, Yahoo, P&G, diverse start-up-uri cu biciclete si scutere, precum si companii electronice. De-a lungul timpului, ei au proiectat si lansat peste 20 de produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *