Daca sunteti un fericit posesor al unui vehicul pe doua roti, stiti ca luminile pentru bicicleta sunt atat inventii care pot salva vieti, cat si unele dintre accesoriile cel mai putin preferate ale ciclistilor. Acestea sunt predispuse furtului, rupte, uitate acasa si, in general, greu de asamblat si montat. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca 98% dintre ele sunt de-a dreptul urate.
Lumineer se contopeste cu bicicleta dumneavoastra, inlocuind pipa de ghidon. De ce este acest lucru grozav? Dispozitivul devine parte din bicicleta, astfel incat hotii nici macar nu il observa. Pentru a fura Lumineer, trebuie sa demonteze intreaga parte din fata a bicicletei. „Farul” este, de asemenea, usor de ajustat in timp ce va deplasati, fara sa fie nevoie sa va aplecati. Unghiul sau de inclinare poate fi reglat prin intermediul a doua suruburi de fixare, in timp ce activarea, dezactivarea si comutarea intre modurile de iluminat se face prin apasarea lentilelor sale.
Lumineer va insoteste oriunde va deplasati cu bicicleta, deci nu veti fi prins, dupa lasarea intunericului, fara o modalitate sigura de a ajunge acasa. Puterea este asigurata de o baterie Lithium Ion (Li-Ion) 3.6V 2500mAh detasabila si reincarcabila, situata in corpul principal. Aceasta are o autonomie de pana la patru ore pentru o iluminare constanta de 300 de lumeni, de 15 ore pentru optiunea intermitenta sau de 70 de ore la setarea flash de 50 de lumeni. Designerul britanic de produs Anirudha Surabhi Venkata, care ne-a adus in prealabil Kranium, o casca realizata din carton ondulat, strange in prezent fonduri de productie pentru Lumineer pe Kickstarter. Daca detaliile de mai sus nu v-au impresionat, aflati ca Lumineer va sare in ajutor in caz ca aveti nevoie urgenta de un incarcator pentru telefonul mobil. Trebuie doar sa conectati cablul direct in portul Micro USB aflat sub tija.
Lumineer se potriveste practic pe orice bicicleta cu ghidon de 22-26 mm sau 31-33 mm si este disponibil in doua variante de culoare, alb si negru, la pretul de 50 £.